Înălţarea Sfintei Cruci. Sărbătoarea este inspirată dintr-un eveniment
istoric care s-a petrecut în vremea împăratului Constantin, cel care a
eliberat Biserica creştină de sub asuprirea împăraţilor păgâni. În popor
i
se mai spune şi Ziua Crucii, şi este considerată data ce vesteşte
sfârşitul verii şi începutul toamnei. Bătrânii spun că de Ziua Crucii se
închide pământul, luând cu sine insectele, reptilele şi plantele care
au fost lăsate la lumină în primăvară. Păsările încep să plece în
stoluri spre alte ţări, anunţând venirea toamnei Florile încep să se
ofilească, iar cele care se mai păstrează proaspete precum busuiocul,
menta, cimbrul sau maghiranul sunt considerate magice. Acestea sunt
culese în bucheţele şi sunt duse la biserică pentru a fi puse în jurul
crucii şi a fi sfinţite. Apoi, plantele sfinţite se păstrează în casă,
la icoane, fiind folosite la nevoie în vindecarea unor boli. În tradiţia
populară, alunul este considerat ca fiind un arbore cu funcţii magice,
iar ramurile culese de Ziua Crucii capătă calităţi miraculoase.
Fântânarii le foloseau pentru depistarea izvoarelor subterane, iar alţi
oameni pentru detectarea comorilor ascunse.
În această zi se fac şi prognozări meteorologice:
- dacă tună de Ziua Crucii, toamna va fi lungă;
- dacă încep să plece cocorii, timpul se va răci în curând;
- dacă ciorile încep să chirăie, va cădea bruma.
Superstiţii legate de această sărbătoare:
- când pe om îl apucă o spaimă, scapă numaidecât dacă îşi aduce aminte în ce zi a săptămânii a fost anul acela Ziua Crucii;
- De Ziua Crucii nu se mănâncă nimic ce are cruce: usturoi, nucă, peşte;
- Înălţarea Sfintei Cruci se ţine, căci îţi vei găsi uşor leacul când te vei îmbolnăvi.
