Tradiții și obiceiuri de Mărțișor

S-a dus si luna februarie...mai intoarcem o fila din calendar...
si a venit primavara! Asta pentru ca romanii sarbatoresc venirea primaverii intr-un mod unic, la inceputul lunii martie. Dupa vechiul calendar roman, 1 Martie era prima zi din an si se celebra sarbatoarea "Matronalia" la care se desfasurau serbarile lui Marte, zeul fortelor naturii, al primaverii si al agriculturii.


CUM A APARUT MARTISORUL?
Ei bine...iata povestea martisorului... Odata soarele coborî într-un sat, la hora, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit si l-a rapit dintre oameni, inchizându-l într-o temnita. Lumea se intristase. Pasarile nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndraznea sa-l înfrunte pe zmeu. Dar într-o zi, un tânar voinic s-a hotarât sa plece sa salveze soarele. Multi dintre pamânteni l-au condus si i-au dat din puterile lor ca sa-l ajute sa-l biruie pe zmeu si sa elibereze soarele. Drumul lui a durat 3 anotimpuri: vara, toamna si iarna. A gasit castelul zmeului si au început lupta. S-au înfruntat zile întregi pâna când zmeul a fost doborât. Slabit de puteri si ranit, tânarul elibera Soarele. Acesta se ridica pe cer înveselind si bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns sa vada primavara. Sângele cald din rani i s-a scurs în zapada. Pe când acesta se topea, rasareau flori albe, ghioceii, vestitorii primaverii. Pâna si ultima picatura de sânge se scurse în zapada imaculata. Muri. De atunci tinerii împletesc doi ciucurasi: unul alb si unul rosu. Ei le ofera fetelor pe care le iubesc sau celor apropiati. Rosul înseamna dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizeaza sanatatea si puritatea ghiocelului, prima floare a primaverii.

  CARE SUNT ORIGINILE MARTISORULUI?
La originile martisorului a stat o moneda de aur sau de argint, dupa alte surse, la care se atasa o sfoara facuta din doua fire rasucite, una rosie si alta alba ( sau alb si negru), ce semnificau lupta vietii asupra mortii, a sanatatii impotriva bolii si care era purtata in general de persoanele sensibile (copii si fetele tinere). Exista credinta, conform careia, aceasta amuleta aducea noroc si fericire.
 http://www.traditii.ro/

Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urarile de bine, sanatate, dragoste si bucurie si se sarbatoreste din timpul romanilor, cand se sarbatorea ca zeul Marte, zeul fortelor naturii, al primaverii si al agriculturii.
Martisorul era format dintr-un fir rosu si unul alb, de care se atarnau monede de aur sau argint. Culoarea rosie, data de foc, sange si soare, era atribuita vietii, deci femeii. In schimb, culoarea alba, conferita de limpezimea apelor, de albul norilor era specifica intelepciunii barbatului.  Fetele il purtau timp de douasprezece zile la gat, dupa care-l prindeau in par si-l tineau astfel pana ce inflorea primul pom (de obicei, pana la sfarsitul lunii martie). Dupa aceea, cu snurul legau o creanga pomului, iar cu banul respectiv isi cumparau cas, pentru ca tot anul sa le fie fata frumoasa si alba.
Ziua scoaterii martisorului era marcata de o petrecere numita “bautul martisorului”.
Cu trecerea timpului, de snurul rosu-alb s-au legat monede de argint si de aur.
In ziua de astazi, de acest snur se atarna obiecte artizanale, intruchipand diferite animale, flori, litere etc. Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia, probabil o veche zeitate agrara, care in varsta moare si apoi renaste la echinoctiul de primavara.
Martisorul este numita si “funia anului”, care se spune ca aduna laolalta saptamanile si lunile in cele doua anotimpuri stravechi ale calendarului popular: vara si iarna, simbolizate de snurul bicolor. Impletirea alb-rosie a snurului se regaseste in steagul calusarilor, la bradul de nunta, la podoabele junilor si in multe alte obiceiuri stravechi. Impletirea celor doua culori simbolizeaza regenerarea vietii.
Rostul snurului era ca, prin impletirea celor doua fire ce simbolizeaza unitatea contrariilor (lumina-intuneric, caldura-frig, iarna-vara), sa se aduca sanatate si paza de boli. Cele doua culori impletite mai simbolizeaza si dragostea si ura, viata si moartea, binele si raul.
Sarbatoarea traditionala de 1 Martie a devenit cu timpul un prilej de omagiere a sexului frumos.
Scopul purtarii Martisorului este sa-ti apropii soarele. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, frumusete, veselie si sanatate, cinste si iubire. Daruind un un martisor este ca si cum ai darui o farama de soare.
Un obicei de la sate este ca taranii sa puna copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca. Poporul mai stie ca martisorul trebuie purtat ca lucru sfant, nu ca pe o podoaba ori ca jucarie.
Ca sa se respectam traditia, martisorul trebuie legat la rasaritul soarelui, in prima zi a lunii martie. El se poarta de la 1 martie pana cand se arata semnele de biruinta ale primaverii: pina se aude cucul cantand, pana infloresc ciresii ori trandafirii, pana vin berzele sau randunelele. Dupa, martisorul nu se arunca, ci se leaga de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc.
Dincolo de obiceiuri si traditii, martisorul este o intrupare a bucuriei, a dragostei de viata, un semn prin care noi, oamenii salutam renasterea naturii odata cu venirea primaverii.
Martisorul se poarta in zilele Babei Dochia, care sunt intre 1-9 martie si exista si acum obiceiul de a-ti alege o anume zi din aceasta perioada, care spune ca asa cum va fi in acea zi, asa va fi tot anul tau. O zi insorita va prevesti un an bun, iar una mohorata un an prost.
 http://www.codrosu.ro

Dragobete....obiceiuri și tradiții

Pe data de 24 februarie , in aceeasi zi in care crestinii ortodocsi sărbătoresc Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezatorul, se sărbătoreste si Dragobetele , simbolul iubirii, dar si al tineretii si revigorarii naturii. In satele din Romania, de Dragobete se obisnuia ca fetele si băietii sa se imbrace in haine de sărbătoare si sa pornească în grupuri către lunci  si păduri, in căutarea primelor flori de primăvară. În această zi, fetele culeg ghiocei , viorele si tămâioase pe care le pun apoi la icoane. Florile sunt păstrate astfel până la sărbătoarea de Sânziene, când sunt aruncate în apele curgătoare. Tot in dimineata zilei de Dragobete , fetele si femeile nemăritate strângeau zăpada proaspătă, o topeau si se spălau pe cap cu apa obtinută, pentru a avea parul lucios si atrăgător pentru băieti. De Dragobete, tinerii satului se adunau mai multi intr-o casă si "îsi făceau de Dragobete", adică se veseleau si petreceau împreună. Erau convinsi ca astfel vor fi indrăgostiti tot anul, până la Dragobetele de anul viitor. Exista si obiceiul ca băietii sa meargă si la petrecerile din satele vecine. Tot de Dragobete, tinerii se intâlneau pentru a-si face jurăminte de prietenie si pentru a deveni frati de cruce.
Dragobetele este o sărbătoare veche românească, plină de obiceiuri si traditii.In unele zone din tară, in dimineata de Dragobete

Se spune ca dac in aceasta zi ai norocul sa auzi pupăza, vei fi harnic tot anul.
Dacă plouă, primavara va veni devreme si va fi frumoasă.

Fetele si baietii se strâng in cete pe dealuri, în apropierea satelor pentru discuta si a lega prietenii. La prânz fetele coboară in sat si fiecare băiat trebuie sa urmeze fata care ii este dragă. In sudul tării, această fuga a fetelor poarta numele de “zburatorit”.

Traditia spune ca cei care se sărutau in aceasta zi erau meniti sa rămână împreună tot restul anului.

In această zi, nu se coase, nu se spală, nu se merge la câmp, in schimb se face curătenie în toata casa pentru ca zilele ce vor urma sa fie pline de spor si prospetime.
Dragobete este fiul Babei Dochia,un bărbat frumos si iubăret. Se spune ca el a fost transformat de Maica Domnului in floarea cu acelasi nume. La daci era zeul ce oficia la inceputul primaverii nunta tuturor animalelor. In mitologia greacă, păsările erau privite ca mesagere ale zeilor, „pasăre” in greceste insemnând „mesaj al cerului”, iar in timp această traditie s-a răspândit si la oameni. Astfel, de Dragobete, fetele si baietii se intâlnesc pentru ca iubirea lor sa tină tot anul, precum a păsărilor ce se spune ca se logodesc in aceasta zi. Se considera ca Dragobetele ocrotea si purta noroc indrăgostitilor, putând fi socotit un veritabil Cupidon românesc.

Practici magice pentru provocarea ploii

     În zilele noastre moderne,ploaia se provoacă,la vreme de secetă prin metode științifice,iar setea plantelor se astâmpără prin irigații.Dar altădată,când era arșiță prelungită și se usca totul,cum procedau oamenii care aduceau...ploaia?
      Prin practici magice folosite pentru a îndupleca divinitatea să trimită ploaia pe pământ.
     Cu 2000 de ani în urmă,Petronius scria că matroanele romane se duceau la vreme de secetă,desculțe pe munte,cu părul despletit și sufletul neprihănit,rugându-l pe Jupiter să trimită ploaia....Și îndată se pornea să plouă cu gălețile.....Astăzi oamenii ies pe câmp cu icoanele bisericii(mai ales făcătoare de minuni),cu moaștele vreunui sfânt,cu prapurile,iar preotul(de obicei cel neîntinat) adresează rugi cerului ca să dea ploaie.
      Se întâmplă însă că ,în caz de secetă prelungită,poporul își pierde răbdarea și renunță de a se mai ruga!-ne spune I.Aurel Candrea în excelentul tom de medicină magică„Folclorul medical român comparat”(1944). De la rugă oamenii trec ușor la amenințări și înjurături împotriva divinității,care nu vrea să trimită ploaia.
      În astfel de împrejurări,japonezii iau chipul zeului și-l aruncă într-o băltoacă împuțită. Chinezii,când au nevoie de ploaie fac un zmeu mare înfățișând zeul ploii și-l duc în procesiune. Dacă însă zeul nu le dă ploaia dorită,îl bat,îl degradează și-i iau rangul de zeu.
     În Franța,se iau statuile sfinților și se aruncă într-un puț,în cazul când seceta se prelungește peste măsură.
     În Italia anului 1893,în urma unei secete cumplite,locuitorii Siciliei au scos statuile sfinților din biserici și le-au batjocorit.
     Dar la români? Se merge cu impietatea așa de departe?
     Când seceta se prelungea,oamenii furau o icoană din biserică(Maica-Domnului)și-o aruncau în puț. Femeile furau crucea de la un mormânt și-o aruncau într-un lac,lăsând-o acolo până plouă. De obicei se luau crucile de la mormântul bețivilor.
     Un mijloc eficace,pare-se,pentru obținerea ploii e următorul:se fură noaptea toaca de la biserică și se aruncă în fântână.Se lasă acolo,în apă,40 de zile sau până nu mai e nevoie de ploaie.
     Mijloacele folosite sunt,vedeți bine,destul de drastice.
Dar când oamenii își dau seama că nu divinitatea e de vină,se gândesc imediat că dracul și-a băgat coada.Sunt de vină...duhurile necurate.Și atunci apelează la practici magice.De pildă, la țigani!
    Din pricina culorii lor negre,țiganii sunt socotiți ca întrupători ai diavolului,fiind aleși de români ca...țapi ispășitori. De aceea ,la timp de secetă,e bine să-i uzi pe toți țiganii care-ți ies în cale,când vii cu căldarea de la fântână.  Tot astfel se explică de ce paparudele trebuie să fie întotdeauna fete de țigani.
    La fel câinele și pisica,socotite animale necurate,în care s-a întrupat diavolul,trebuie udate imediat cu apă,ca să aducă ploaia mult râvnită.
    Un obicei vechi și foarte curios era practicat demult în Moldova. Se dezgropa trupul unui bețiv din cimitir și i se dădea drumul pe o apă.Un obicei fioros și primitiv,întâlnit altădată și la ruși,care dezgropau cadavrul unui mare bețiv și-l aruncau într-o băltoacă,încredințați că prin acest rit magic,vor provoca revărsarea ploilor.
          Se folosea în practică magia imitativă!
        Vrei să faci să cadă ploaia? N-ai decât s-o imiți prin stropirea cu apă.
  Iată un rit din Oltenia,cunoscut sub numele de„ fierărit”. Cum se proceda în vechime? Când era secetă,flăcăii se adunau noaptea,în curtea bisericii,având fiecare câte un clopot de la gâtul vitelor.Unul dintre ei se suia în turlă și începea să tragă clopotele,să bată toaca din fier,pe când cei rămași jos făceau un zgomot infernal cu clopotele de vite,unele dogite,unele crăpate,de vuia satul.Apoi flăcăii umpleau niște hârdaie cu apă de la fântână,stropeau de jur împrejur,ducându-se după aceea spre case și udând lumea întâlnită cu apă din hârdaie.Zgomotul făcut de clopote căuta să imite bubuitul tunetului ce prevestește ploaia,iar udarea cu apă era magia imitativă cu ajutorul căreia își închipuiau că vor provoca ploaia dorită.
     Altă practică magică! Cum se știe,femeia e luată ca simbol al rodniciei.După cum ea dă naștere unui prunc,tot așa câmpul e chemat s-o imite și să dea naștere roadelor.Se turna deci,apă peste o femeie însărcinată,ca și cum ar fi udat câmpul cu ploaie.
     În Bucovina,se provoca ploaia,prin magie,turnându-se apă peste o fetiță,până începea să plângă.Lacrimile ce curgeau șiroaie pe obrajii ei,erau menite să atragă ,prin imitație,ploaia ce urma să se reverse cu aceeasi abundență.
      Când pâraiele seacă,ca și unele fântini ori izvoare de suprafață,se apelează,iarăși la magie.Se fură o oală nouă și se aruncă în puț.La fel,trei fete fură de la trei femei gravide trei linguri și le aruncă în fântână.
      Dar să transcriem,din cărți vechi populare  și invocația care se striga(se țipa)în farmecele de dezlegare a ploilor:
    Stăpâne al cerului ,al pământului,
    Stăpâne peste tot ce mișcă și stă!
    Te rugăm ,stăpâne,
     Auzi-ne ruga,
    Oprește norii,stăpâne,
    Aici pe pământurile noastre!

    Stăpâne al cerului,al pământului,
    Te rugăm, stăpâne,
    Trimite-ne ploaie!

Iar când ploua prea mult,putrezind totul în jur,se rostea un farmec pentru oprirea ploii torențiale. Fermecătorul ieșea afară în ploaie,cu un cuțit și trei topoare.Lua un topor în mâna dreaptă.îl rotea amenințător în jurul capului și striga apăsat:

   Stai ,ploaie călătoare,
   De nevoi aducătoare,
   Că te ajunge sfântul soare
   Și-ți retează din picioare,
   Cu un mai,cu un pai,
   Cu sabia lui Mihai,
   Cu cuțite ascuțite,
   Cu topoare ruginite!

Invocatorul înfigea primul topor în pământul ud,cu muchia la răsărit. Al doilea topor-cu fierul la apus,iar al treilea topor și cuțitul-între celelalte topoare,cu fierul îndreptat spre partea de cer de unde venea ploaia cea mare.Este o practică magică perpetuată din generație în generație,care pare să vină tocmai de la strămoșii păgâni.

Ce prezice,pe baza tunetelor,un „Gromovnic”medieval franțuzesc?

    În Franța.înaintea lui Nostradamus,a trăit un„ astronom și filosof” venit din Neapole:Thomas-Joseph Moult.
Acesta a scris la Saint-Denis și ne-a lăsat cartea PROFEȚII FOARTE INTERESANTE ȘI ADEVĂRATE,care încep în anul 1269 și durează până la sfârșitul veacurilor(lucrare editată și în românește,în 1992).Prezicerile generale-climaterice și particulare ale autorului merg până în 2024.Este o „prognoză a vremii” pe termen lung,șapte secole.
   În final găsim un fel de „gromovnic”,în care Thomas-Joseph Moult descifrează semnificația tunetelor.

ÎN IANUARIE-căldură,belșug de fructe,vânturi mari.
ÎN FEBRUARIE-mare mortalitate.
ÎN MARTIE-vînturi mari,puține fructe,certuri și neplăceri.
ÎN APRILIE-bucurie mare,plante și fructe.
ÎN MAI-foamete și puține fructe.
ÎN IUNIE-belșug de cereale și de grâu.
ÎN IULIE-pagubă la porci și cârlani.
ÎN AUGUST-bucurie și bunăstare,dar și multe boli.
ÎN SEPTEMBRIE-spor de grâne,de fructe și alte bogății.
ÎN OCTOMBRIE-vânturi mari,ploi și recoltă bună de struguri.
ÎN NOIEMBRIE-pace îndelungată,prietenie și dragoste.
ÎN DECEMBRIE-potop de fructe și mare război.

Limbajul plantelor

MIC DICȚIONAR DE ÎNȚELESURI,LEACURI BĂBEȘTI,CREDINȚE POPULARE

V
VARZĂ-amor fericit.
Folosită nu numai în alimentație,ci și în terapeutica populară.
Babele puneau frunzele pe opăreli,degerături,arsuri(opărite sau murate).
Femeile puneau varză acră pe piept,după nașteri,ca să le vină laptele.
De oftică se luau 40 semințe de varză,bine pisate,pe nemâncate.
Moarea fiartă,folosită la combaterea râiei(se spăla bolnavul pe tot trupul).
Până și caii atinși de râie se tratau cu zeamă de varză amestecată cu...găinaț de gâscă.

VIOREA(toporaș)-aventură primejdioasă.
Parfum de viorele-în cosmetică.
Ceaiul din rădăcini-contra tusei.
Rădăcina se dădea copiilor mici să o roadă,ca să le iasă dinții.

VIȘIN-lipsă de inițiativă.
Frunzele sunt bune la murături.
Cleiul muiat în rachiu de drojdie-pe tăieturi,pentru a opri sângele și a vindeca rănile.
Ceaiul din cozi de vișine-în bolile de rinichi,ca diuretic.

VIȚA-DE -VIE-beție,petrecere.
În afară de struguri și vin,este folosită bine în medicina populară.
Primăvara,când plânge viță,se adună seva în sticluțe-contra durerilor de ochi.
Ceaiul din ciorchine-în alinarea durerilor de cap și curățirea stomacului.
Decoctul de ramuri și ciorchini(cu pojarniță ,cătină)-contra diareei.
Tescovina cu ovăz și boz-în băi contra reumatismului.
Cu oțet de vin se fricționau bolnavii de friguri,alte boli.
O superstiție: nu mânca în niciun fel,cârcei de la vița de vie,că te apucă...cârceii!

VOLBURĂ-pierzi bani.
Frunzele se puneau pe răni,dar și contra negilor și bătăturilor.
Ceaiul de frunze-contra astmului,epilepsiei,băi contra reumatismului.
Se folosea și în boli femeiești.
Cu vâsc colorează podgorenii țuica în galben.

Z
ZMEURĂ-ceartă,discordie.
Siropul se dădea,altădată în aprinderea de plămâni sau în oftică.
Ceaiul din frunze-contra tusei,răcelii,fierbințelii,durerilor de cap și inimă.

Limbajul plantelor

MIC DICȚIONAR DE ÎNȚELESURI,LEACURI BĂBEȘTI,CREDNȚE POPULARE

U
ULM-prietenie trainică.
Cu decoctul scoarței copacului se spălau rănile,arsurile,după care babele presărau rana cu praf de cărbune din os de porc.

URZICĂ-răutate și cruzime.
Ceaiul din frunze și vârfuri-contra tusei,nădușelii,durerilor de piept.
Urzica tânără este acum folosită,primăvara în alimentație,ca fortifiant al organismului slăbit,subnutrit.
Faptul a generat credințe și practici magice.
Se zice că urzica înnoiește sângele omului.
Se face cură de urzici fierte(dar și cu ștevie,fumăriță,trei- frați- pătați).
Se fierbeau și din zeamă,se luau (de 3 ori pe zi pe nemâncate)câte 2 linguri pline,vreo 20 de zile la rând.

USTUROI-sănătate curată.
Foarte important leac băbesc.
Obișnuit se folosea sub formă crudă sau de mujdei în indigestii,dureri abdominale,stări gripale,dureri de cap,contra viermilor intestinali.
Bun contra durerilor de măsele,urechi,nevralgii,ba și în bătături.
Se pune mai mult în mâncarea hipertensivilor.
Mujdeiul-ca vermifug,mai ales la copii.
Folosit de vrăjitoare în magia populară,inclusiv a românilor.
Cel mai bun amulet în deochi și alungarea tuturor duhurilor rele,mai ales a vampirilor(strigoilor)
Se cosea un cățel de usturoi la o panglicuță roșie și se punea la scufița pruncului.
Ca să-i alunge pe strigoi,în noaptea de groază Sf,Andrei,babele ungeau ferestrele,ușile și alte locuri cu usturoi.
.

Limbajul plantelor

MIC DICȚIONAR DE ÎNȚELESURI,LEACURI BĂBEȘTI,CREDINȚE POPULARE

T
TARHON-amor reciproc.
Această plantă aromatică alimentară se mânca pe inima goală sau se bea ceai din frunze,pentru poftă de mâncare.
Ceaiul din tulpini și frunze-în boli de rinichi.

TEI-iubire conjugală.
Ceaiul din flori de tei-la tuse ,bronșite,astm,alte afecțiuni pulmonare.
Amestecat cu pojarniță-la dureri de inimă,dar și la dureri de cap,amețeli,indigestii.
Este un bun calmant.
Babele,pe timpuri,indicau femeilor cu pierderi mari de sânge să bea apă de cărbune de tei pisat.
Ramurile-în scăldătorile contra reumatismului.

TRANDAFIR-iubire și frumusețe.
Uleiul-în cosmetică.
Ceaiul de petale-în răceală,gripă,nădușeli de piept.
Roua de trandafiri sau apa în care se țineau petalele-contra durerilor de ochi.
Oțetul de trandafirr se dădea să-l miroase cei leșinați.
Dulceața din petale de trandafir se dădea celor bolnavi de piept să se întărească.

TRAISTA-CIOBANULUI-plăcere mare.
Această buruiană dăunătoare era,totuși folositoare pentru babele doftoroaie.
Ceaiul de tulpini-contra frigurilor,în bolile căilor urinare.

TRESTIE-voluptate.
Babele foloseau planta de baltă.
Decoctul vârfurilor florifere și din rădăcini-la umflături,oblojeli de răni,inflamații.

TRIFOI-agitație.
Din flori-un ceai contra durerilor de stomac.
Planta întreagă se folosea pentru„poală albă”(leucoree)
Babele îl puneau în scăldători pentru întărirea celor slăbiți de boli.

TUTUN-uitare.
Planta veninoasă era folosită nu numai pentru țigări și pipe,dar și în combaterea bolilor.
Decoctul se ținea în gură contra durerilor de măsele.(Unii pun și astăzi tutun în carii).
Unele babe ziceau că-i de ajuns să ții fum de tutun în gură și-ți trece durerea .
Frunzele se puneau pe bube ori în scăldători.
Babele-l spălau cu zeamă de tutun pe cel bolnav de sifilis,precum și umplut de râie.
Tutunul alungă păduchii și moliile.

 Ț

ȚELINĂ-virilitate,acțiune laborioasă.
Lecuitoarele îl indicau pentru creșterea potenței.
Ceaiul din tulpini-contra retenției urinare.
Ceaiul din frunze-în tuse,răgușeală,pietre la ficat,reumatism.
Rădăcina crudă,răzuită,se dădea contra tensiunii arteriale.

Limbajul plantelor

MIC DICȚIONAR DE ÎNȚELESURI,LEACURI BĂBEȘTI,CREDINȚE POPULARE

R
RAPIȚĂ-modestie.
Florile foloseau la vopsit în galben,uleiul le iluminat: fără calități terapeutice.

RIDICHE-îndestulare.
Leac contra tusei.
Babele scobeau o ridiche mare,puneau în ea miere,se cocea și bolnavul bea dimineața câte o linguriță.
Zeama-contra durerilor de pântece și veninului.

ROSTOPASCĂ-prezență plăcută.
Sucul lăptos al plantei era leac bun contra negilor,punîndu-se de mai multe ori pe ei.
Folosită de lecuitoare și la bube,mătreață,dureri de picioare,friguri,blenoragie.
Până și rândunelele folosesc rostopasca atunci când o dau puilor din cuib care au orbit, redându-le vederea.

S
SALCIE-respect.
Frunzele și coaja contra frigurilor,reumatismului.
Lujerii tineri,dospiți în țuică,se dădeau contra durerilor de stomac.
Superstiție: pe cine-l bați ,de Florii,cu mâțișori de salcie aduși de la biserică,nu-l mai dor urechile în timpul anului.

SALCÂM-pudoare păguboasă.
Florile adorate de albine se puneau uscate și sfărâmate pe răni,arsuri.
Ceaiul-contra tusei,nădușelii,durerilor de piept,de burtă,de ulcel,dar și la insomnii.

SECARĂ-pierdere de bani.
Făina de secară,frământată cu ulei-la gâlci.
La junghiuri-o turtă de făină stropită cu spirt și ulei,presărată cu lămâie și piper pisat,se punea jumătate pe piept,jumătate pe spate.
O rețetă băbească pentru vătămătură(hernie): cu făină de secară,piper negru,rachiu,untdelemn și ciolan de cal,de câine ars și pisat,totul făcut praf ca făina și pus pe o bucată de pânză.Se leagă vătămătura trei zile.
În Bucovina se spune ca secara-i a țiganului.

SIPICĂ-gelozie,sentimente slabe.
Decoctul tulpinilor florifice era folosit la spălături contra bubelor.

SOC-pierderea unui prieten.
Din flori-un suc răcoritor.
Ceaiul din flori-contra tusei.
Se bea în loc de apă și de bolnavii de astm,stomac,ficat,vezica biliară.
Băi fierbinți contra reumatismului.
Frunzele crude se așezau pe bube.
Boabele negre se puneau în palincă și se luau contra frigurilor.
Ceaiul de boabe-contra herniei.

SPANAC-răbdare,reușită.
Frunzele erau puse de lecuitoare pe bube și tăieturi.

SPÂNZ-dispreț,afront.
Planta veninoasă,adică rizomul fiert în rachiu de drojdie,se ținea în gură contra durerilor de măsele.
Și oblojeli la degerături.
Cu decoctul rizomului spălături pentru sifilis.
Se lua cu grijă și intern ,de pildă la hernie.

STEJAR-amor sincer.
Contra durerilor de dinți-coaja de stejar fiartă cu piatră acră se ținea în gură.
Coaja,crenguțele și frunzele-în scăldători.
Cu decoctul scoarței se spălau rănile și hemoroizii.
Ceaiul din rămurele-contra hemoragiilor la femei.
Cu decoctul-spălături la picioare contra transpirației,reumatismului.
Ghinda prăjită și râșnită-la copii,cu apă,în diareee,ca să-i „strângă”.

SULFINĂ-înseamnă noutăți apropiate.
Lăutori contra durerilor de cap.
Babele indicau să se lege sub maramă planta ruptă luni dimineața.
Ceaiul de flori-în boli neuropsihice,insomnii.
Și în durerile de ochi.
Tulpinile fiarte cu apă-contra vărsăturilor.
Femeile o puneau între haine pentru mirosul plăcut,contra moliilor și ploșnițelor.

SUNĂTOARE-soartă fericită.
Contra bubelor dulci.
Ceaiul-contra tuberculozei.
Se dădea și celor bonavi de spaimă.

ȘTIR-credință.
Altădată,lecuitoarele îi dădeau întrebuințare medicinală,deoarece avea proprietăți calmante.

Limbajul plantelor

MIC DICȚIONAR DE ÎNȚELESURI,LEACURI BĂBEȘTI,CREDINȚE POPULARE

P
PALTIN-atenție la libertatea pe care o ai.
Se punea lemn de paltin alb în vasele cu brânză,deasupra,pentru a impiedica mucezirea.
În magie: ca să fi ferit de descărcările electrice,în timpul unei furtuni,se zice că e bine să faci în casă fum din frunză de paltin,adusă în ziua lui Ispas.

PAPURĂ-supunere înțeleaptă.
Rădăcinile se foloseau la băi pentru întărirea celor slabi.
Cârciumarii fierbeau rădăcina cu zahăr,iar decoctul strecurat îl turnau în vin roșu ca să-i dea tărie.

PĂPĂDIE-surpriză.
Lecuitoarea prăjea rădăcina pisată în..smântână,o întindea pe o frunză de brusture,o punea bolnavului acolo unde simțea dureri reumatismale(24 de ore).
Tratamentul se repeta.
Ceaiul din rădăcina păpădiei și din flori uscate se lua contra durerilor de ficat.
Frunza se storcea și zeama se punea la buba cea rea,după ce se descânta.

PĂTLĂGELE-pagubă mică,dar supărătoare.
Tulpinile se puneau în băi contra reumatismului,uneori amestecate cu frunze de nuc.

PĂTRUNJEL-prosperitate.
Fiert în lapte-alinarea bubelor.
Se folosea și ca diuretic.
Decoctul se bea la oprirea udului,precum și de cei cu pietre la rinichi.
Se mai lua primăvara,timp mai îndelungat,pentru curățirea sângelui.
Alte babe îl foloseau ca leac în bolile venerice.

PELIN-trădare,procese.
Ceaiul din flori sau tulpini-în durerile de stomac,în răceli sau în băi contra paraliziei și reimatismului.
Frunza opărită cu oțet se lega la cap contra durerilor.
Zeama se bea contra limbricilor.
În magie,e plantă...antidemonică!
Pelinul se poartă la brâu pentru a ne apăra de friguri.
Ca să nu te pocească duhurile rele numite Ruzalii,ziceau babele lecuitoare,poartă pelin în gulerul cămășii.

PEPENE-(harbuz)-deziluzie,amărăciune.
Lecuitoarele de altădată foloseau sămânța pisată contra vărsăturilor.
când cineva nu putea urina,tot ele te sfătuiau să mănânci mulți pepeni verzi.
Până și contra sculamentului ele indicau pepene copt în cuptor cu ulei.
Superstiție: e rău de friguri dacă tai pepene verde la 29 august(Tăierea capului Sf .Ioan).

PIERSIC-dificultăți mari.
Ceaiul-contra durerilor de piept.
Pisate și stoarse,frunzele- la răni vechi.

PIN-profit înșelător.
Rășina-în alifii.
Fiertura de lăstari-în catarul căilor respiratorii,în reumatism,în rahitism.
În magie: dacă cineva se chinuiește greu înainte de a muri,babele îl scaldă în lăutoare făcută din lemn de pin-și va muri ușor.

PLOP-prietenie,devotament.
Coaja fiartă-în comprese la buboaie.
Ceaiul de coajă oprea menstruația abundentă.
Coaja de plop,de nuc și untura de urs,amestecate se foloseau pentru creșterea părului.

PORUMB-pericol de boală și moarte.
Ceaiul din mătase-diuretic și contra pietrei la beșica udului.
Mămăliga caldă-pusă pe o cârpă,în dureri de burtă.
Contra guturaiului-fum de făină arsă pe jar.
Se mai aplica mămăliga fierbinte la gât,contra amigdalitei și pe piept la junghiuri.
Leșia de coceni-contra râiei.

PRUN-făgăduieli uitate.
Țuica de prune avea o mare întrebuințare în medicina populară.
Zeama de pe prunele uscate-contra limbricilor la copii.

Limbajul plantelor

MIC DICȚIONAR DE ÎNȚELESURI,LEACURI BĂBEȘTI,CREDINȚE POPULARE

N
NALBĂ-binefacere de la prieteni.
Rădăcină fiartă cu lapte era pusă de lecuitoare la orice bube,ca să spargă.
Ceaiul sau decoctul din flori,frunze,rădăcini-contra tusei,durerilor de piept și nădușelii.
Pentru răceală la plămâni-ceai de nalbă cu flori de soc.Se mai lua pentru încetarea hemoragiilor.

NARCISE-amor propriu,egoism.
Ceaiul se folosea la dureri de piept,în aprindere la plămâni,pentru suspin și,, bătaie de inimă,,.

NEGHINĂ-viciul te trădează.
Semințele pisate se luau ca vin în purgativ.
Rădăcina și făina de neghină,fierte în vin,se luau de pântecarie.
În credințele populare,neghina( crescută în grâu)era de rău augur.

NUC-semnifică însănătoșire.
Leac folosit adesea de Baba Doftoroia.
Mai întâi,frunzele la băi contra reumatismului,bube pe trup,râie și alte boli asemănătoare.
Frunzele se fierbeau,în unele părți,în lapte și se luau dacă te durea stomacul.
Cu frunzele fierte și calde de nuc lecuitoarea înfășura burta femeii,ca să-i ușureze nașterea.
Superstiție: să nu tai nucii,că-i rău de moarte.Se pot tăia însă numai atunci când au trunchiul gros cât trupul omului ce-i taie.

NUFĂR-răceală în iubire.
Se întrebuința contra bolilor de piept rizomul gros,scos din mâlul bălților cu niște cosoare lungi.
Siropul și dulceața din flori erau calmante și ușor narcotice.

NU-MĂ-UITA-bucurie efemeră.
Planta cu flori albastre e frumoasă,dar n-are calități terapeutice.

O
ODOLEAN-gelozie,ceartă,
Lecuitoarea de altădată,spăla toamna rizomul,îl usca și-l păstra în loc ferit de pisici.
Ceaiul-pentru liniștirea nervilor.
Pentru hipertensiune și ,,inimă mărită”se folosea rădăcina de odolean pisată cu rădăcină de ferigă dulce.
Rădăcina plămădită-n rachiu era folosită în bolile neuropsihice(isterie,palpitații).
În magie,odoleanul avea puteri protectoare contra supranaturalului.
În afară de usturoi,o buruiană care te scapă de furia ielelor,duhuri necurate,era rădăcina de odolean purtată în sân.

ORZ-dragoste sinceră.
Orzul fiert în lapte dulce se întrebuința contra tusei; fiert în apă,ca gargară contra durerilor de gât; fiert în vin se dădea lehuzelor să se întărească.

OVĂZ-afacere bună.
Ca și orzul,este bun la tuse(mai ales...măgărești),folosindu-se decoctul semințelor.
Semințele se mai foloseau contra reumatismului.
Ideal contra diareei.

Limbajul plantelor

MIC DICȚIONAR DE ÎNȚELESURI,LEACURI BĂBEȘTI,CREDINȚE POPULARE

M
MAC-liniște,sănătate.
Ceaiul din capsulele uscate ori semințele fierte în lapte se dădeau copiilor pentru somn.
Cei care altădată aveau gușă.înghițeau în postul mare câte o linguriță dimineața de semințe de mac.
Superstiții;miresele ce mergeau la cununie,puneau în papuci atâtea fire de mac câți copii doreau să nască.
Semințele de mac se turnau în fântâni ca să plouă.

MARGARETE-candoare,
Cu fiertura de flori-băi contra mâncărimilor de corp și paraliziei.

MĂCIEȘ-somnul inimii.
Ceaiul de măcieșe uscate se lua contra tusei,răgușelii,nădușelii.
Se dădeau copiilor când aveau colici.
E bun contra diareei,crizelor de ficat.

MĂR-invidie,nedreptate,ispită.
Crenguțele de măr se fierbeau și se făceauoblojeli contra bubelor dulci.
Merele coapte sunt bune contra tusei.

MĂRAR-forță.
Există ceai de mărar contra durerilor de cap.
Ceaiul de semințe de mărar-contra astmului cardiac.
Sămînța pisată se dădea copiilor contra limbricilor.
Femeile care n-aveau lapte fierbeau păsat cu sămânță de mărar și beau zeama(bun și pentru vaci).

MĂSĂLARIȚĂ-suferință,dușmani.
Leac pentru durerea de dinți.
Băi contra insomniilor la copii.
Babele credeau că șoarecii se izgonesc dacă pun rădăcini.

MĂSLIN-pace și împăcare.
Pisate cu sâmburi cu tot,amestecate cu seu de oaie și mămăligă caldă,amestecătura se punea la gât,contra gâlcilor.
Sâmburele e bun și contra diareei și diabetului.

MĂTRĂGUNĂ-sărăcie,necazuri.
Cu frunzele aprinse se trata tusea.
Frunzele plantei veninoase,unse cu grăsime se puneau pe umflături și făceau bine bolnavului.
Rădăcina plămădită se folosea contra reumatismului.
O superstiție:îți pierzi auzul dacă rupi din pământ o mătrăgună.

MEI-bogăție,abundență.
Bun la gâlci,obrinteli(infectare răni).

MESTEACĂN-fericire în familie.
Ramurile verzi se pun cu un capăt în foc,iar seva ce iese prin celălalt capăt e bună doctorie pentru pecingine.
Fetele se ungeau cu această sevă ca să le crească părul lung.

MURE-plictiseală.
Frunza și rădăcina,uscate,pisate și amestecate cu vin alb,se luau contra durerilor de șale.

MUȘCATĂ-vorbe rele.
Frunzele plantei ornamentale se puneau pe bube,precum și la urechi,în credința că ar fi un leac bun contra durerilor de măsele.
Pețiolul frunzelor,tăiat în bucăți de 2 cm,se folosea ca supozitor,contra constipației la copiii mici.

Limbajul plantelor

MIC DICȚIONAR DE ÎNȚELESURI,LEACURI BĂBEȘTI,CREDINȚE POPULARE

L
LALEA-mare izbândă.
Frunza pisată amestecată cu slănină,prăjită în untdelemn,se punea pe răni.

LĂCRĂMIOARĂ-noroc și prosperitate.
Tulpinile în ceaiuri,contra durerilor de piept.
Se prepara odinioară o...apă de obraz,în credința că cine se va spăla cu ea va fi alb ca laptele.
Roua de pe flori-picătură de ochi contra conjuctivitei.

LEUȘTEAN-moștenire apropiată.
Frunzele în legături contra durerilor de cap.
Ceaiul de frunze-la tusea măgărească.
Rădăcină opărită se punea călduță la junghiuri.
Leac bun contra febrei tifoide,răspândită altădată.
În magie:se poartă leuștean spre a fi ferit de lingoare.

LILIAC-iubirea care renaște.
Frunze fierte în lapte-contra petelor de pe obraz,
Florile se beau pentru ...pofta de mâncare(fierte cu pojarniță).
Femeile sterpe,în credința că vor rămâne grele,fierb liliac în miere și vin și-l beau.

LOBODĂ-afacere bună.
Frunzele-leac pe răni și tăieturi.
Decoctul contra diabetului.

LUCERNĂ-virtute.
Florile se dădeau porcilor bolnavi de brâncă.

LUMÂNĂRICĂ-înșelăciune.
Rădăcina macerată,pusă în țuică,se lua contra astmului.
Se folosea însă eficace împotriva gălbinării(icter).

Limbajul plantelor

MIC DICȚIONAR DE ÎNȚELESURI,LEACURI BĂBEȘTI,CREDINȚE POPULARE

G
GAROAFĂ-iubire pătimașă,dar curată.
Ceaiul de flori-contra răcelii.
Rădăcină se plămădea în rachiu,care se bea contra gălbinării.
Decoctul-în spălarea rănilor,de viermi.

GHIOCEL-înseamnă nădejde.
În scăldători contra reumatismului.
Cu decoct se făceau altădată spălături.
Există la noi credința următoare din bătrâni:copiii aduc multe flori acasă,mamelor,în speranța că vara,vor roi în ogradă tot atâția puișori.

GORUN-noroc surprinzător.
Scoarța mărețului copac se folosea ca leac al rănilor învechite.
Cu negreala din gogoșile de pe frunze se ungea pecinginea.
Decoctul ghindei prăjite-contra diareei.

GRÂU-dificultăți în amor.
Cu făină de grâu,amestecată cu untură de plante,se oblojeau bubele rele.
Cu tărâțe și flori de fân se făceau scăldători contra răcelii.
O credință veche:semănătorul să arunce mai întâi,sămânța pe ogor cu ochii închiși,zicând:așa să nu vadă păsările grâul ,cum nu-l văd eu acum.

GUTUI-stânjeneală efemeră.
Ceaiul-contra tusei,răgușelii.
Din semințe se prepară....apa de ochi.
Din semințele plămădite în apă se mai făcea și un unguent pentru sânii crăpați ai femeilor care alăptau.

H
HREAN-veste pe curând.
A intrat în multe leacuri băbești.
Frunzele și rizomul-contra durerilor de cap.
Legături pe frunte cu frunze de hrean ras;pe moalele capului amestecat cu oțet.
Contra gâlcilor se mănâncă mult hrean și se bea rachiu.
Contra durerilor de dinți-hrean fiert cu vin.
Leac obișnuit contra bolii de plămâni.

I
IASOMIE-are înțelesul de bucurie
În terapeutica populară;scoarța rădăcinilor se folosea contra frigurilor,nevralgiilor.

IEDERĂ-neliniște,tinerețe.
Frunzele se întrebuințau în buboaie,umflături.
Se fierbe și se scaldă bolnavii în iederă.
Decoctul plantei întregi se lua ca astringent contra diareei,scurgerilor de sânge și ...pentru năduf.Dar și contra bolilor de burtă și ficat.
E bună și contra negilor,cum credeau romanii;ia o pietricică,învelește-o în iederă și atinge negul.Arunc-o în loc umblat,căci negul va trece asupra celui care va lua pietricica....

IN-răspunzi la un serviciu făcut.
Ceaiul din semințe de in-pentru tuse.
Uleiul-în arsuri.
Contra limbricilor-sămânță de in fiartă.cu dohot de la farmacie.

IZMĂ-mândrie nejustificată.
Ceaiul contra colicilor la copii,dar și la oameni mari pentru dureri de stomac,crampe .
Pentru dureri de dinți se ținea în gură rădăcină pisată cu rachiu.
La sughiț se recomandă rachiu de izmă creață.

Limbajul plantelor

MIC DICȚIONAR DE ÎNȚELESURI,LEACURI BĂBEȘTI,CREDINȚE POPULARE

D

DAFIN-plânset și lacrimi.
Din foi și boabe se prepară o alifie pentru răni deosebite.
Amestecate cu baligă de oaie,se puneau în legături contra durerilor de picioare.

DEDIȚEL-exprimă griji.
Din frunze-o fiertură picurată în ochi contra durerilor.
Cu florile uscate se afumau copiii care nu puteau dormi noaptea.
Cu ,,apa de dediță,, căpăta femeia pielița albă și  rumenă,în vremea boieroaicelor.

DOVLEAC-viață lungă.
Pentru gâlci-dovleac copt legat la gât.
Vrejul lung-în scăldătorile celor slabi,bolnăvicioși.
Superstiții:ca să nu faci râie,nu mânca dovleac după Crăciun.
Dacă femeia gravidă fură un dovleac,naște copil pleșuv ca dovleacul.

DUD-semnifică o întâlnire ratată.
În vechea terapie populară,cu frunzele de dud se făceau băi contra reumatismului,
Ceaiul-contra diabetului.
Se fierbea în vin negru,care se bea contra hepatitei.

F
FASOLE-dezordine în viață.
Pe arsuri se puneau,altădată boabe de fasole pestrițe,pisate cu boabe de porumb.
Iahnia e bună pentru...degerături.
Ceaiul de...tulpine,e bun de durerile de rinichi.
Superstiție.nu mânca fasole în prima săptămână din postul mare că faci bube.

FERIGĂ-iubire fidelă.
Rizomul cules toamna e bun contra teniei,pisat și amestecat cu miere.
Mai este bun pentru astm,inimă,dureri de piept,de dinți,de picioare.
Frunzele de ferigă se pun în scăldători,mai ales pentru copiii rahitici,cu deformații.
Mai este leac contra căderii părului.
Feriga înflorește noaptea.
Se crede că cine o vede înflorind,va avea mulți bani.

FLOAREA SOARELUI-adorație.
Uleiul e alimentar,dar și pentru unguente miraculoase.
Și florile sunt bune.
Ceaiul înlătură durerea de cap, amețeala,tusea,răgușala,pojarul.
Uleiul călduț se toarnă în urechi,în caz de dureri.
Până și la o insolație cu dureri de cap i se descântă bolnavului floarea soarelui,cu care este afumat....

FRAGI-prosperitate.
Ceaiul din rădăcini-contra tusei.
Cu decoct se spală bubele.
Ceaiul de tulpini-în boala de rinichi.
Fetele se spălau cu floare de fragi,ca să fie plăcute.
Superstiție spectaculoasă-nu dormi afară după ce ai mâncat fragi,că șerpii pot fi atrași de mirosul plăcut și pot intra prin..... gura deschisă.

FRASIN-amabilitate.
Seva recoltată primăvara e bună pentru tratarea bubelor.
Cenușa de frasin-în răni rele.
Ceaiul de frasin-în boli de rinichi,icter,gută.

Limbajul plantelor

MIC DICȚIONAR DE ÎNȚELESURI,LEACURI BĂBEȘTI,CREDINȚE POPULARE

C

CARTOF-izolare,singurătate.
Tăiați felii,se pun pe frunte ori la tâmple,contra durerilor de cap.
În turtițe de cartofi copți și amestecați cu untdelemn,legate la gât- contra gâlcilor.

CASTAN-teamă puternică,dar nemotivată.
Castanele se fierbeau altădată și în zeama lor,încă fierbinte,se țineau membrele degerate.
Uscate și pisate se dădeau cailor ,să se îngrașe.

CASTRAVETE-influență nefastă.
Prin presare,sucul era folosit pentru purificarea sângelui,în afecțiunile pulmonare;azi,, laptele de castravete,,-în cosmetică.
Altădată,vrejurile și cârceii se foloseau contra durerilor de pântece.
Femeile foloseau decoctul contra pistruilor,petelor de pe obraz.
Nu bea apă,după castravete,că ți se apleacă.

CĂPȘUNI-sănătate,plăceri.
Rădăcinile se fierb în vin,contra tusei.
Ceaiul în boli de rinchi.
Rădăcina și cârceii-bune de leac la femei în timpul ciclului.

CĂTINA-noutate plăcută.
Medicina populară întrebuințează scoarța rădăcinilor ca diuretic,sudorific,aperitiv,astringent.
Frunzele și ramurile-contra reumatismului,în boala splinei.

CEAPĂ-amenințare de boală.
Foarte întrebuințat leac popular.
Bulbul pisat sau copt-contra bubelor,rănilor.
În arsuri-ceapă pisată,amestecată cu smântână.
La gâlci,cataplasmă de ceapă pisată cu sare,untură,praf de pușcă.
Femeile care n-au lapte să mănânce multă ceapă.
După ce-ți scoți acul de albină ori de viespe,freacă locul cu ceapă.
Însă capătă dureri de ochi,zice o credință,acel care aruncă ceapă în foc ori mănâncă pielița subțire.

CICOARE-victorie.
Decoctul florilor în boli de ochi.
Ceaiul contra durerilor abdominale,calmarea durerilor canceroase,scăderea tensiunii.
Rădăcină-pentru durerea de inimă și vătămătură.
Ceaiul-pentru înnoirea sângelui.
Fetele se spală cu floare de cicoare,ca să fie plăcute.
O superstiție-femeile se încing cu tulpina,la Sânziene,ca să nu le doară mijlocul.

CIMBRU-activitate cu folos.
Decoctul-contra durerilor de dinți,dar și cele de stomac.
Ceaiul -contra bolilor venerice,contra anemiei.

CIUBOȚICA CUCULUI-mulțumire,bucurie.
Ceaiul-contra durerilor de cap.
Pisată cu apă,se bea contra frigurilor.
Rădăcina fiartă-în boli de rinichi.
În preajma plantei,se zice,își face cuib ...cucul.
Florile se legau la vasele de lut ce se dădeau de pomană,în amintirea morților.

CÂNEPA-noroc în afaceri.
Din semințe fierte-alifie pentru răni,bube dulci.
Contra durerilor de urechi,se ținea urechea pe o oală în care se puneau cărbuni aprinși și sămânță de cânepă.
Contra hemoroizilor,se făceau băi cu ,,pâzderii de cânepă,,rămase de la meliță.
Julfă de sămânță ,cu lapte,se bea pentru a opri vărsăturile și contra otăvurilor.
Decoctul de ,,pâzderie,,de la meliță-contra limbricilor.
După naștere,femeia bea ceai de sămânță de cânepă,ca să-i aline durerile.
Magii populare:ca să crească bine cânepa în acel an,femeile beau și joacă vârtos la Sf. Vasile sau în ziua lăsatului de sec din postul mare.
Când vezi o rândunică primăvara,aruncă țărână în sus,că atât va crește cânepa de înaltă.

COADA ȘORICELULUI-înseamnă pagubă.
Folosită la răni și tăieturi.
Bună și contra pecinginei.
Ceaiul-contra bolilor de piept,tusei,astmului,diareei,dar și pentru căpătarea menstruației la femei.

CRIN-amor,castitate.
În leacuri:remediu pentru răni,arsuri,tăieturi.Florile-într-o sticlă cu apă,contra durerilor de ochi.
Ceaiul-pentru curățireasângelui.
Ceapa de crin fiartă-pe bube,umflături sau alifie de crescut sprâncenele.

CUCUTĂ-perfidie,trădare.
Oblojeli cu frunze-calmante pentru abcese.
Pisată cu oțet și untdelemn-contra durerilor de șale.
Băi contra hemoroizilor și bolilor femeiești.

Limbajul plantelor

MIC DICȚIONAR DE ÎNȚELESURI,LEACURI BĂBEȘTI,CREDINȚE POPULARE

B

BRAD-teamă,suferință.
Rășina lecuiește diferite boli,sub formă de alifie în care babele puneau ceară,seu,coada șoricelului,scrum de copită de cal,pânză de păianjen,plămădite în rachiu.
Se ungeau bubele.
Rămurele tinere-în băi contra reumatismului.
Ceaiul din conuri verzi-contra durerilor de stomac.
,,Cucuruzul,, de brad se ținea călduț în gură la durerea de măsele.
O superstiție:să nu răsădești brad,căci vei muri când rădăcina lui va fi cât capul tău.
Se zice în folclor că anul va fi bogat în toate atunci când bradul face cucuruzi mulți,cu polen galben.

BRÂNDUȘĂ-regret.
Florile folosite la vopsit lână și ouă.
Leac pentru răni,degerături,contra reumatismului.
Decoctul folosit contra păduchilor de cap și...cheliei.
Brândușa e...bucuria morților și e păcat să o rupi(cea de toamnă).

BRUSTUR-semnifică lucrarea cu folos.
Important leac băbesc.Frunzele crude se pun pe buboaie,răni,umflături.
Udate cu oțet-leac contra durerilor de șale.
Din decoct se făceau spălături pentru creșterea părului,iar decoctul din rădăcină contra bolilor venerice.

BUJOR-înseamnă rușine.
Ceai din flori contra durerilor de piept.
Bun în boli femeiești,contra epilepsiei,cârceilor,viermilor.
În medicina veterinară-când vitele urinau sânge.
În scăldătoarea pruncului născut,dacă e băiat,se pune bujor,ca să fie rumen ca bujorul.

BUSUIOC-ură,sărăcie.
Se punea pe jăratic și fumul se trăgea în piept,contra tusei și guturaiului.
Cu tulpinile de busuioc aprinse se ardeau negii.
Ceaiul în boli de stomac și rinichi.
În practici magice,are atribute benigne,protectoare.
Se punea în prima scaldă a copiilor.
Fetele și miresele îl poartă în sân,la brâu ori la cap,ca să aibă noroc în dragoste.
Altele îl așează.în ajunul Bobotezei,sub pernă,ca să-și viseze ursitul.
Se mai pune în perna pe care dorm mirii.

Limbajul plantelor

(MIC DICȚIONAR DE ÎNȚELESURI,LEACURI BĂBEȘTI,CREDINȚE POPULARE)

                                                                   
A

AFIN-semnifică nevoia de spațiu deschis.
Leac ideal contra diareei(fructele și frunzele),dureri de stomac,boli de piept,inimă.

ALBĂSTRELE-exprimă delicatețe.
Se plămădeau în vin și bere pentru cei ce nu puteau urina,iar pisate ca purgativ.
Ceaiul pentru răceli.
Zeama de rădăcină-pentru bolile de piele.
Fiertura vindecă de ochi albaștri.

ALUN-bunătate,sinceritate.
Leac băbesc contra vătămăturii(alune pisate,puse în rachiu cald,amestecat cu untdelemn).
Ceaiul din floare-în boala de piept.
Băi de alun făcute copiilor slăbănogi,ca să-i întărească.
Vrăji făcute,,călare pe băț de alun,,de fete,ca să se mărite cu iubitul.
Nuiaua de alun,în descântece e... nașul șarpelui,ca să nu muște.

ANASON-ceartă,nenorocire.
Leac vechi contra răcelii,răgușelii(ceai din frunze,semințe,decoct).
Bun și pentru bolile de stomac,intestine.
Fiert în vin era folosit împotriva mușcăturilor de șarpe.
Semințele în furajarea vacilor,ca să dea mult lapte.

ANGHINARE-prevestește o catastrofă.
Ceaiul din frunze-în boli de ficat,splină.
Extractul se folosește în afecțiuni hepatice,colite,alergie.

ARDEI-grijă față de sănătate.
Leac popular contra junghiurilor,durerilor de mâini și picioare(pisat și pus nouă zile în spirt).
Bătrânele,altădată, dădeau bolnavului de friguri vin roșu amesctecat dens cu iuțeală de chipăruș.
Mureau ploșnițele din casă dacă afumai tare cu ardei.
La nunțile oltenești,dacă mireasa era virgină,soacra îi punea la gât un șirag de ardei roșii.

ARȚAR-înseamnă prudență.
Frunzele și coaja copacului-folosite la vopsitul în negru.
Fructele și decoctul cojii-contra diareei și hemoragiilor.
Unguent pentru răni.
Pentru ,,dor de inimă,,se fierbeau flori de arțar și se beau de tineri.

Superstiții legate de Stretenie(2 febr)

Numită popular „Stretenia”, această zi era respectată, în special, de crescătorii de animale, pentru ca fiarele sălbatice (urşii şi lupii), să nu le atace gospodăria. În unele locuri, aceasta era ziua boilor, când erau hrăniţi direct din mâinile oamenilor, nu cu furca, semn al respectului faţă de animale. Se credea că dacă boii beau apă din urmele lăsate de picioarele lor, anul va fi unul mănos.
Stretenia sau Stratenia era considerată o femeie rea, periculoasă şi schimătoare, asemănătoare, într-o oarecare măsură cu Baba Dochia. Ofensată de Trifon, îl pedepseşte pe acesta: turmele lui sunt mâncate de lupi. Firea ei capricioasă este observată şi în vremea din această perioadă.
-Dacă apa este dezgheţată, Stretenia o îngheaţă; şi invers.
-Dacă este deja zăpadă, din această zi se va încălzi.
-Dacă de Stretenie este cald, vara va fi una călduroasă şi îmbelşugată, iar de va fi frig, vara nu va aduce rod. Înainte, oamenii nu lucrau în ziua Strateniei gheţii, de teamă să nu îngheţe. Se crede că, Stretenia ne apără de lupi, înec şi foc. Se zice că în această zi ursule iese din bărlog.
Tot în această zi are loc „Târcolitul viilor”, un ritual de ocol, îndeplinit de viticultori. În unele zone, bărbaţii merg la vie, să o taie şi să o lege. Din bucăţile tăiate îşi împodobesc brâiele, pălăriile şi fac un praznic la care dezgroapă o sticlă de vin din anul trecut.

Tradiţii:

Stratenia este o sfântă lăsată de Dumnezeu pentru unii oameni spre a le aduce bine, când se roagă la ea, mai ales la o nevoie mare. Se mai spune despre dânsa că, fiind sfântă şi mergând pe pământ iarna într‑o sanie a unui gospodar de la un sat la alt sat, gospodarului îi trage boii la sanie de sete. El i‑a zis că nu are unde să‑i adape. Sfânta s‑a rugat lui Dumnezeu să se facă zăpada de sub boi apă. Omul i s‑a închinat sfintei şi şi‑a adăpat şi boii lui. În ziua de Stratenie se zice în sat vorba: „Boul trebuie să beie apă dintre picioarele lui“.
♦ De Stretenie, unde calcă boul izvorăşte apă, pentru că Maica Domnului e izvoditoare de apă.
♦ Filipii se ţin doi, unul duminica, altul luni, la Lăsatul Secului de Postul Mare; întâi e bărbatul, şi pe urmă femeia. Luni nu lucrează nimeni, se zice că femeia e rea, pentru că a trecut bărbatul înaintea ei. Femeile cinstesc mult această sărbătoare, bând rachiul la cârciumă, spunând că cinstesc pe femeie (Filipia), pentru ca să le crească cânepa peste an. Dacă nu o ţin, zic că fac bube pe mâini şi pe degete.
♦ Dacă îşi strică ursul bârlogul său, în această zi, cu toate că afară e frig, primăvara este aproape; dacă el iese afară în această zi, însă intră din nou în bârlog, cu toate că afară este frumos, va fi încă iarnă. Ursul în această zi iese din peştera sa afară şi joacă jur‑împrejur şi, dacă este soare şi‑şi vede umbra, atunci se bagă în bârlog şi nu iese, ci mai doarme încă şase săptămâni, căci chiar atât mai ţine iarna; iar dacă nu‑şi vede umbra, atunci rămâne afară şi iarna se întrerupe.
♦ Strătenia e zi rea, cu ceasuri rele. Cine se naşte sau face nuntă în această zi nu‑i merge bine.
♦ În această zi se întâmpină iarna cu vara şi se iau la luptă. Vara zice că de‑amu iarna să se ducă, că vine ea, dar iarna nu se dă şi se luptă.

Obiceiuri:

Târcolitul viilor – ocol ritual al viţei de vie, străvechi obicei de început de an nou viticol. Capul familiei merge la vie în dimineaţa acestei zile cu bundăretele (un fel de caltaboş) şi plosca sau sticla de vin în traistă. Acolo dă ocol, o dată sau de trei ori viei şi se opreşte la colţurile plantaţiei, unde oficiază următorul cult: taie câte o bucată din bundărete şi o pune pe pământ, lângă butucul de vie, retează o coardă de viţă, unge tăietura cu funingine adunată de pe vatra focului şi amestecată cu untură, picură vin peste butucul de viţă, mănâncă o bucată de bundărete şi bea o gură de vin. În final se pronunţă o formulă magică, sub formă de monolog sau dialog:
„Doamne, să‑mi faci strugurii cât bundăretele!“;
„Cum este bundăretele de mare aşa să se facă strugurii de mari!“;
„– Bună dimineaţa, vie!“/ „Mulţumesc, Ilie!“/
„– Faci vin sau te tai?“/
„– Fac!“, simultan cu gestica rituală. Coardele tăiate se pun în cruciş pe piept, se fac cununi aşezate peste căciuli, se aduc acasă unde se plantează, devenind „Norocul viţei“. Proprietarii se cinstesc din belşug şi se întorc acasă cu chiote şi veselie.
Apărător de rele şi durere: Stretenia se ţine fiind rea de lupi, căci ei în acea zi se împerechează.
♦ Stratenia se ţine pentru pocituri, pentru a nu li se strâmba mâinile şi picioarele.
♦ Se ţine ca să ferească câmpul de lăcuste.
♦ E rău de pagubă în casă.
Oracular: Dacă boul bea apă în acea zi din urma lui, este un semn că trece iarna.
♦ Dacă bea un bou apa ce curge din straşină, anul va fi cu mană pentru albine şi oi.
Despre vreme: Dacă trece Stretenia peste apă şi apa e dezgheţată, atunci se mânie şi‑şi face pod peste dânsa ca să treacă, adică dă un viscol şi ger aşa de mare că îngheaţă toate apele. Iar dacă trece Stretenia şi pe apă se află gheaţă, atunci e semn că are să fie cald.
♦ Dacă Stretenia găseşte pământul fără zăpadă şi gheaţă, apoi numaidecât a doua zi trebuie să ningă şi să fie ger, dacă însă este zăpadă, apoi atunci de la Stretenie înainte începe timpul primăvăratic şi al căldurii.
♦ Dacă la Stretenie e zi frumoasă, atunci până la Sân‑Georgiu tot aşa va fi, iar dacă numai dimineaţa e frumoasă – adică până când soarele e aşa de sus pe cer, încât ursul îşi poate vedea coada în umbra sa – atunci vremea va fi rea.

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Ed. Paideia, Bucureşti,
www.antenasatelor.ro/.