Prin practici magice folosite pentru a îndupleca divinitatea să trimită ploaia pe pământ.
Cu 2000 de ani în urmă,Petronius scria că matroanele romane se duceau la vreme de secetă,desculțe pe munte,cu părul despletit și sufletul neprihănit,rugându-l pe Jupiter să trimită ploaia....Și îndată se pornea să plouă cu gălețile.....Astăzi oamenii ies pe câmp cu icoanele bisericii(mai ales făcătoare de minuni),cu moaștele vreunui sfânt,cu prapurile,iar preotul(de obicei cel neîntinat) adresează rugi cerului ca să dea ploaie.
Se întâmplă însă că ,în caz de secetă prelungită,poporul își pierde răbdarea și renunță de a se mai ruga!-ne spune I.Aurel Candrea în excelentul tom de medicină magică„Folclorul medical român comparat”(1944). De la rugă oamenii trec ușor la amenințări și înjurături împotriva divinității,care nu vrea să trimită ploaia.
În astfel de împrejurări,japonezii iau chipul zeului și-l aruncă într-o băltoacă împuțită. Chinezii,când au nevoie de ploaie fac un zmeu mare înfățișând zeul ploii și-l duc în procesiune. Dacă însă zeul nu le dă ploaia dorită,îl bat,îl degradează și-i iau rangul de zeu.
În Franța,se iau statuile sfinților și se aruncă într-un puț,în cazul când seceta se prelungește peste măsură.
În Italia anului 1893,în urma unei secete cumplite,locuitorii Siciliei au scos statuile sfinților din biserici și le-au batjocorit.
Dar la români? Se merge cu impietatea așa de departe?
Când seceta se prelungea,oamenii furau o icoană din biserică(Maica-Domnului)și-o aruncau în puț. Femeile furau crucea de la un mormânt și-o aruncau într-un lac,lăsând-o acolo până plouă. De obicei se luau crucile de la mormântul bețivilor.
Un mijloc eficace,pare-se,pentru obținerea ploii e următorul:se fură noaptea toaca de la biserică și se aruncă în fântână.Se lasă acolo,în apă,40 de zile sau până nu mai e nevoie de ploaie.
Mijloacele folosite sunt,vedeți bine,destul de drastice.
Dar când oamenii își dau seama că nu divinitatea e de vină,se gândesc imediat că dracul și-a băgat coada.Sunt de vină...duhurile necurate.Și atunci apelează la practici magice.De pildă, la țigani!
Din pricina culorii lor negre,țiganii sunt socotiți ca întrupători ai diavolului,fiind aleși de români ca...țapi ispășitori. De aceea ,la timp de secetă,e bine să-i uzi pe toți țiganii care-ți ies în cale,când vii cu căldarea de la fântână. Tot astfel se explică de ce paparudele trebuie să fie întotdeauna fete de țigani.
La fel câinele și pisica,socotite animale necurate,în care s-a întrupat diavolul,trebuie udate imediat cu apă,ca să aducă ploaia mult râvnită.
Un obicei vechi și foarte curios era practicat demult în Moldova. Se dezgropa trupul unui bețiv din cimitir și i se dădea drumul pe o apă.Un obicei fioros și primitiv,întâlnit altădată și la ruși,care dezgropau cadavrul unui mare bețiv și-l aruncau într-o băltoacă,încredințați că prin acest rit magic,vor provoca revărsarea ploilor.
Se folosea în practică magia imitativă!
Vrei să faci să cadă ploaia? N-ai decât s-o imiți prin stropirea cu apă.
Iată un rit din Oltenia,cunoscut sub numele de„ fierărit”. Cum se proceda în vechime? Când era secetă,flăcăii se adunau noaptea,în curtea bisericii,având fiecare câte un clopot de la gâtul vitelor.Unul dintre ei se suia în turlă și începea să tragă clopotele,să bată toaca din fier,pe când cei rămași jos făceau un zgomot infernal cu clopotele de vite,unele dogite,unele crăpate,de vuia satul.Apoi flăcăii umpleau niște hârdaie cu apă de la fântână,stropeau de jur împrejur,ducându-se după aceea spre case și udând lumea întâlnită cu apă din hârdaie.Zgomotul făcut de clopote căuta să imite bubuitul tunetului ce prevestește ploaia,iar udarea cu apă era magia imitativă cu ajutorul căreia își închipuiau că vor provoca ploaia dorită.
Altă practică magică! Cum se știe,femeia e luată ca simbol al rodniciei.După cum ea dă naștere unui prunc,tot așa câmpul e chemat s-o imite și să dea naștere roadelor.Se turna deci,apă peste o femeie însărcinată,ca și cum ar fi udat câmpul cu ploaie.
În Bucovina,se provoca ploaia,prin magie,turnându-se apă peste o fetiță,până începea să plângă.Lacrimile ce curgeau șiroaie pe obrajii ei,erau menite să atragă ,prin imitație,ploaia ce urma să se reverse cu aceeasi abundență.
Când pâraiele seacă,ca și unele fântini ori izvoare de suprafață,se apelează,iarăși la magie.Se fură o oală nouă și se aruncă în puț.La fel,trei fete fură de la trei femei gravide trei linguri și le aruncă în fântână.
Dar să transcriem,din cărți vechi populare și invocația care se striga(se țipa)în farmecele de dezlegare a ploilor:
Stăpâne al cerului ,al pământului,
Stăpâne peste tot ce mișcă și stă!
Te rugăm ,stăpâne,
Auzi-ne ruga,
Oprește norii,stăpâne,
Aici pe pământurile noastre!
Stăpâne al cerului,al pământului,
Te rugăm, stăpâne,
Trimite-ne ploaie!
Iar când ploua prea mult,putrezind totul în jur,se rostea un farmec pentru oprirea ploii torențiale. Fermecătorul ieșea afară în ploaie,cu un cuțit și trei topoare.Lua un topor în mâna dreaptă.îl rotea amenințător în jurul capului și striga apăsat:
Stai ,ploaie călătoare,
De nevoi aducătoare,
Că te ajunge sfântul soare
Și-ți retează din picioare,
Cu un mai,cu un pai,
Cu sabia lui Mihai,
Cu cuțite ascuțite,
Cu topoare ruginite!
Invocatorul înfigea primul topor în pământul ud,cu muchia la răsărit. Al doilea topor-cu fierul la apus,iar al treilea topor și cuțitul-între celelalte topoare,cu fierul îndreptat spre partea de cer de unde venea ploaia cea mare.Este o practică magică perpetuată din generație în generație,care pare să vină tocmai de la strămoșii păgâni.
